Ieri s-a protestat în centrul Chișinăului împotriva construirii unei coștirețe în Grădina Publică Ștefan cel Mare. Un lucru lăudabil, cu siguranță ați auzit despre asta. Dar cum ați auzit? Ce ne-au spus reportajele? Că protestatarilor nu le place pizza. Că pizza nu e bună lângă Aleea Clasicilor. Că Maia Laguta a ieșit din casă. De fapt, ordinea, după importanță, cred că e inversă. Ce și cum s-a întâmplat, aproape că nu contează. Știrea e Maia Laguta, deci scandal, urlete, karate.
În reportajele pe care le-am văzut, la protest au participat oameni care ar fi putut spune coerent care e situația cu amplasarea coștireței în grădina publică. Vitalie Sprânceană (care a făcut multe drumuri pe la primărie, a creat un blog dedicat exclusiv acestei probleme, după câte știu – e și inițiatorul protestului), Ion Ștefăniță (Directorul Agentiei pentru Inspectarea și Restaurarea Monumentelor din R. Moldova) și mulți alții, printre care și Vladimir Us (Asociația Oberliht). Din păcate, ei au fost numiți de presă: „Mai multe persoane, în frunte cu activista Maia Laguta”.
S-a părut că protestul a adus roade, chiar dacă accentul s-a mutat pe pizza și pe Maia Laguta. Imediat a apărut comunicatul: “Primăria municipiului Chişinău informează despre anularea autorizaţiei de construire nr. 530 din 06.09.2012 privind executarea lucrărilor de reconstrucţie a obiectivului comercial în complex cu staţia de aşteptare a transportului urban din bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 101.
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău”.
Eroare. Noaptea (poate fredonând: eu noaptea nu dorm...), s-a turnat beton în grădina publică, de parcă pizzeria ar fi fost încurajată de protestatari, nu invers. Nu m-aș mira, dacă la următorul protest le va oferi ceai și pizza...
Văzând cât de penali sunt cei ce construiesc coștireața, cât și impotența primăriei în fața ilegalităților, m-am gândit că Maia Laguta e chiar necesară Chișinăului. Și că Primăria Chișinău ar trebui să se însoare cu Maia Laguta. Se merită, sunt în armonie. Showbiz-ul moldovenesc ar fi în extaz. Altfel cum să spargi betonul nesimțirii, „plitka” și „steklopaketul” prostului gust ce virusează Chișinăul?
PS: Oare care ar fi urarea potrivită la nunta Primăriei cu Maia Laguta? Casă de piatră? Sau Casă cu „evroremont”?
Eu am scris pe blogul personal și pe platforma publică de la unimedia.
Un fragment:
Protestul are mai multe fețe. Una radicală și pe alocuri violentă. E Maia Laguta. Alta non-violentă, pașnică și legalistă. În ea mă găsesc și eu. Altă față mai orientată spre acțiune directă. O a patra ce vrea să mai așteptăm. Pestrițe. Ca și oamenii ce compun grupul.
Mass media moldovenească, obișnuită să facă reportaje doar de la congrese de partid unde vorbitorii sunt delegați și ierarhia e clară, a încercat să pună și aici un lider. Firește că au ales ce le-a plăcut. Mai ales Maia Laguta. Care e mai scandaloasă. În umbră au rămas alte atitudini. Mai tăcute. Mai pașnice.
Cum ar trebui să le explicăm că suntem o inițiativă civică eterogenă cu multe viziuni dar cu un interes comun – cel de a salva Grădina Publică?
Nu de alta dar grila cu ”lideri” și ”sub conducerea lui” ne face mai mult rău decât bine.
No comments:
Post a Comment