Investitorii din scuarul Europei nu se dau bătuți: „O să contestăm pe toate căile legale” (sursa Unimedia)
Acționarii francizei din lanțul american de restaurante „Sbarro” nu vor să lase lucrurile așa. Aceștia nu sunt de acord cu decizia Primăriei Chișinău de stopare a lucrărilor de construcție a restaurantului din preajma scuarului Europei și intenționează să o conteste pe toate căile legale, transmite UNIMEDIA.
„Este vorba de investiții foarte mari. Foarte multe investiții deja s-a produs. Noi nu înțelegem de ce autoritățile, în special Ministerul Culturii, au reacționat atât de târziu. În plus, această decizie de stopare a lucrărilor a fost luată fără o coordonare prealabilă cu noi, fără ca să fim invitați la dialog, etc.”, a precizat Ghenadie Jemanean, co-acționar al francizei.
Totodată, Jemanean se întreabă de ce „se închid ochii” la celelalte construcții din parc.
UNIMEDIA precizează că în apropierea scuarului Europei urma să fie construită o cafenea cu două niveluri, cu o terasă pe timp de vară. Însă, autoritățile locale au anulat autorizația și au cerut ca terenul să fie „curățat”.
Localul care urma să fie construit în centrul Capitalei, în preajma scuarului Europei, făcea parte din lanțul american de restaurante „Sbarro”. Asemenea restaurante sunt deschise în peste 1300 de locații la nivel mondial, iar acționarii francizei din Republica Moldova au dat la moment asigurări că vor face tot posibilul caedificiul să se încadreze perfect în peisajul și în stilul arhitectural al Chișinăului.
No comments:
Post a Comment