Decizia judecatoriei centru Finpar Invest vs CMC (Cafeneaua Guguta) by Vitalie Sprinceana
(VIDEO) Instanța permite construcția unui hotel mai înalt decât Parlamentul în parcul central
Judecătoria Centru a decis că firma „Finpar Invest” poate construi un imobil cu 13 etaje în locul Cafenelei „Guguță” din centrul capitalei, însă fără dreptul de a privatiza terenul. Decizia nu i-a satisfăcut nici pe reprezentanții municipalității, care vor interzicerea construcției în centrul istoric, nici pe reprezentanții companiei investitoare, care a cerut și dreptul de proprietate pe terenul adiacent.
Reprezentanţii Consiliul Municipal Chişinău şi cei ai Agenţiei de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor s-au declarat nemulţumiţi de decizia luată de judecător şi o vor ataca în instanţa superioară. În opinia specialiştilor, regiunea unde este amplasată cafeneaua „Guguţă” din Grădina Publică Ştefan cel Mare este zonă istorică, unde clădirile noi nu trebuie să depăşească înălţimea celor existente.
Acum o lună, aceeași firmă a câștigat la Curtea de Apel Chișinău terenul pe care sunt amplasate televiziunile din grupul „GMG”, despre care se știe că aparțin omului de afaceri Vlad Plahotniuc. În acel caz Agenția Proprietății Publice a fost obligată să încheie un contract de vânzare-cumărare cu „Finpar Invest” asupra unui teren de 1,17 hectare de pe teritoriul Moldexpo.
O investigație realizată anterior de reporterii RISE Moldova a scos la iveală că „Finpar Invest” este una dintre cele mai mari companii imobiliare din Moldova şi are legături strânse cu omul de afaceri și politicianul Vlad Plahotniuc.
Sursa VIDEO: www.ZdG.md
sursa: http://www.zdg.md/stiri/stiri-justitie/video-instanta-permite-constructia-unui-hotel-mai-inalt-decat-parlamentul-in-parcul-central
Undă verde pentru hotelul oligarhului: Judecătoria Centru a decis că Finpar Invest poate construi o clădire înaltă în Grădina Publică Ştefan cel Mare
Sursa: jurnal.md | Foto: jurnal.md | 4989 | 30.12.2015 19:23 |
Judecătoria Centru a decis că firma „Finpar Invest” poate construi o clădire înaltă în locul Cafenelei „Guguţă” din centrul capitalei, dar nu şi să privatizeze terenul. Prima instanţă a emis verdictul în dosarul în care Consiliul Municipal Chişinău se bate cu firma ce i-ar aparţine oligarhului Vladimir Plahotniuc, însă lupta va continua la Curtea de Apel. Asta pentru că, pe de o parte, reprezentanţii municipalităţii vor să interzică ridicarea unei clădiri înalte în loc istoric, iar pe de alta, compania vrea să pună mâna şi pe terenul adiacent.
Reprezentanţii Consiliului Municipal Chişinău şi cei ai Agenţiei de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor s-au declarat nemulţumiţi de decizia luată de judecător şi o vor ataca în instanţa superioară. În opinia specialiştilor, regiunea unde este amplasată cafeneaua „Guguţă” din Grădina Publică Ştefan cel Mare este zonă istorică, unde clădirile noi nu trebuie să depăşească înălţimea celor existente.
„Suntem un nucleu istoric al oraşului Chişinău şi tot ce construim în această zonă istorică, în regim actual de înălţime şi volum existent, şi nu aşa precum solicită beneficiarul... deci, noi vom ataca această hotărâre la Curtea de Apel conform normelor în vigoare”, susţine directorul AIRM, Ion Ştefăniţă.
Şi avocatul companiei „Finpar Invest” susţine însă că ar putea ataca decizia în instanţa superioară. Asta pentru că magistratul nu a acceptat cererea companiei cu privire la dreptul de privatizare.
Cafeneaua „Guguţă” are o suprafaţă de 1.200 de metri pătraţi şi un teren aferent de aproape jumătate de hectar. Întreprinderea de alimentaţie publică a aparţinut în proporţie de 82 la sută Consiliului Municipal Chişinău. În urma unei succesiuni de tranzacţii dubioase, în 2009, cafeneaua a intrat în posesia firmei „Finpar Invest”. Consiliul Municipal Chişinău a încercat să-şi reîntoarcă proprietatea şi a cerut instanţei de judecată anularea contractelor de vânzare-cumpărare, dar Curtea Supremă de Justiţie i-a dat câştig de cauză agentului economic. Dacă va obţine şi terenul, firma imobiliară ar urma să ridice în locul cafenelei „Guguţă” un complex hotelier de cinci stele cu 13 etaje.
Precizăm că prin instanţă de judecată „Finpar Invest” a obţinut două insule în Parcul „La Izvor” din capitală, cu o suprafaţă totală de 1,5 hectare, drept terenuri adiacente unui restaurant care aparţine firmei. Atunci, primarul Dorin Chirtoacă declara că nu va ceda insulele şi va cere rejudecarea cauzei, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Tot prin instanţă, firma încearcă în prezent să obţină şi o parte din terenul Moldexpo, pe care sunt amplasate sediile celor patru televiziuni şi trei posturi de radio deţinute de oligarhul Vladimir Plahotniuc. Potrivit unei investigaţii realizate de reporterii RISE Moldova, FinPar Invest este cea mai veche firmă a familiei Plahotniuc şi una dintre cele mai mari companii imobiliare din ţară.

sursa: http://jurnal.md/ro/justitie/2015/12/30/unda-verde-pentru-hotelul-oligarhului-judecatoria-centru-a-decis-ca-finpar-invest-poate-construi-o-cladire-inalta-in-gradina-publica-stefan-cel-mare/